Month: January 2018

SpiteCoin – Primul malware imbracat in haine de moneda virtuala

Nu era de ajuns ca media colcaie de stiri negative la adresa cryptomonedelor, comandate de orgoliul bancilor, parerea mea. Noua metoda a hackerilor de a-ti cripta calculatorul este o “cryptomoneda” falsa, numita SpiteCoin. Ti-e prezentata ca o posibila, daca nu sigura, investitie profitabila. Ti se cere sa instalezi un portofel virtual pentru ea in calculator. Apoi iti este criptata toata informatia. Mai mult decat atat, acest virus iti acceseaza parolele stocate “in siguranta” in browsere, pe care le trimite automat catre servere aflate la mare distanta de tine, pentru a fi folosite pe viitor in scopuri nu tocmai ortodoxe. Apoi ti se cere sa platesti o rascumparare de aproximativ 100$. Si poate ca esti dispus sa o achiti, insa asta nu te pune in siguranta, ci te face pasibil de atacuri cibernetice viitoare.
SpiteCoin este primul atac de tip malware venit sub forma unui portofel de moneda virtuala. Tehnica traditionala este folosirea unor site-uri “oglinda” a bancilor sau a altor institutii carora erai, poate, dispus sa le dezvalui anumite informatii personale. Apropo, nici un website serios nu-ti va cere informatii sensibile.
O alta noutate este ca hackerii par sa se reprofileze si nu mai cer rascumpararile in Bitcoin, moneda preferata de pana azi. O fi din cauza volatilitatii dovedite…

Concluzie: Inainte de a investi intr-o cryptomoneda, informeaza-te. Vezi daca are un business in spate. Citeste pe forumurile de specialitate despre moneda virtuala respectiva/token. Cel mai bun etalon minim este sa verifici daca coinmarketcap.com are listata moneda si un istoric al ei. Mai multe detalii voi oferi intr-o postare viitoare.

Sfaturi:
1. Informeaza-te, cere pareri investitorilor deja existenti, nu plati decat daca ceea ce pierzi este extrem de important, apoi urmeaza sfaturile de la punctul 2.
2.Tine-ti lucrurile importante pe un hard extern, pentru ca in cazul in care esti victima unei astfel de intamplari, sa nu fii nevoit sa platesti. Apoi reinstalezi sistemul de operare, iti schimbi parolele si revii la ce faceai.

Primele victime

Dupa cum spuneam si era de asteptat, ultimile zile au facut primele victime.
Token-ul BitConnect si-a pierdut 90% din valoare, ajungand la 26$/21,25EUR, intr-un timp foarte scurt. Odata cu token-ul, a picat si platforma de exchange oficiala.
Proprietarii afacerii au enuntat 3 explicatii: problemele cu legea (statul Texas i-a intrebat de unde provin resursele folosite de a plati dobanzi de 120%/an investitorilor), picajul din ultimile zile si reclama proasta.

Si totusi, desi exchange-ul este inchis definitiv, fondatorii lui BitConnect spun ca vor continua sa munceasca la succesul token-ului. Nu este imposibil, insa dupa aceasta lovitura de imagine, vor trebui sa duca o lupta al naibii de grea si sa munceasca pana la epuizare la o idee noua care sa faca ideea lor sustenabila. Poate asa, pe viitor vor fi din nou printre cei mai mari jucatori din piata.

 

Tip: In cazul in care veti observa fluctuatii aparent masive pe acest token, v-as sugera sa nu intrati in joc, decat daca aveti o mana rapida si o inima buna, pentru a tranzactiona pe termen foarte scurt. Poate fi doar o incercare privata de resuscitare, nicidecum o reactie sentimentala a pietei.

De aici putem trage doua concluzii importante:

  1. Moneda oficiala a unei platforme de exchange este poate cel mai mare pericol pentru afacere.
  2. Investitia trebuie facuta cu atentie in general, pe termen scurt, dar in mod special pe termen lung. Este ideal sa urmarim ce ofera si ce anume sustine moneda sau token-ul pe care urmeaza sa le tranzactionam. De exemplu, inventatorul Litecoin a anuntat inca de anul trecut ca el refuza sa investeasca intr-o moneda ce nu arata bine.

Rabdarea, bratara de aur

Este extraordinar sentimentul pe care il ai in momentul in care vezi ca rabdarea iti este rasplatita.
Fie ca a fost vorba de Coreea de Sud cu ale ei tertipuri de banare a cryptomonedelor, de China care ameninta cu surle si trambite de aproape un an aceleasi lucruri (iar Alibaba si-a facu site de trading), sau galagia neinspirata portugheza, fie doar controlul incontrolabil al exchange-urilor, toate au dus la o cadere libera a monedelor.

Asa cum era insa de asteptat, fundul marii a fost atins, iar acum piata prinde viata din nou.

Vor mai exista cu siguranta fluctuatii insemnate in urmatoarele zile, datorate reticentilor sau celor ce au vandut in pierdere iar acum sufla si in iaurt, insa, pe termen mediu si lung, ne asteapta un an frumos!

Spor la cumparaturi!

It’s time to buy!

Pentru toti cei interesati sa investeasca in monedele virtuale, acum este un moment foarte bun. Piata crypto “sufera” o corectie ce demonstreaza ca nu se poate ca trendul sa fie doar de crestere. Acum se face diferenta dintre cei interesati de o investitie buna si cei ce “au auzit ei”.

Dupa o multiplicare x10 – x15 in 6 luni, e nevoie de o scadere care sa creeze noi praguri valorice si sa elimine acele monede fara o sustinere reala in spate, un plan de afacere, fie un sistem de securitate corect.

Probabil se va pastra inca o perioada, nu foarte lunga, acest trend descendent al pietei, insa va veni si momentul “0” in care piata se va linisti si va incepe din nou sa creasca.
Daca esti interesat, acum (zilele acestea) este un moment foarte bun de a cumpara.